Traiane, probleme, ma?

Florian Bichir: "Comentariile privind unificarea Partidului Democrat (PD) cu Partidul Liberal Democrat (PLD), mai exact „comasarea prin absorbtie” cum a sunat oficial, mi-au lasat un gust amar."



Pentru ca marea lor majoritate au cazut in patima senzationalului, au pus accent numai pe implicarea lui Traian Basescu in aceasta constructie politica, denumita viol sau nunta nedorita. Si eu mi-am exprimat indoiala ca noul PDL va putea aduna mai multe voturi decat cele doua partide, pentru ca in politica 1·1 nu fac neaparat 2.

Ca pe culoare separate cele doua formatiuni politice puteau atrage mai mult
electorat. Cel putin PLD, partid nou, pentru ca PD-ul cred ca si-a atins nivelul maxim de popularitate. In plus
, disparitia juridica a PLD lasa loc, creeaza o partie lui Tariceanu si PNL-ului, care s-au si grabit sa afirme ca, din acest moment (al fuziunii PD-PLD), PNL este singurul partid liberal si autentic de pe esichierul politic.

Dincolo de aceste reprosuri si calcule ale hartiei poate era necesara o discutie doctrinara, pentru ca, asemenea lui Valeriu Stoica, si eu cred ca vremea aliantelor traditionale a trecut. Model in perioada interbelica, dar si postdecembrist, alianta politica a cazut in desuetudine.

O alianta nu mai este convingatoare, pentru ca electoratul o percepe ca un pact conjuctural intre doua sau trei partide pentru a castiga alegerile, pentru ca apoi sa se certe, odata ajunse la guvernare. Modelul CDR si cel al Aliantei D.A. sunt elocvente in aceasta privinta. Formarea unor coalitii temporare, de cele mai multe ori alcatuita printr-un concurs de imprejurari, nu mai inspira incredere. Dimpotriva, un singur partid, care nu mai poate arunca vina asupra colegilor de alianta/coalitie, ii poate convinge pe alegatori.

E o teorie a politologilor, pe care, iata, noul si vechiul totodata PDL incearca sa o impuna pe scena politica. Poate - aici incerc un pic sa ma autoiluzionez - clasa politica a ajuns la maturitatea de a trece peste orgolii. Dreapta (centru-dreapta) a inteles ca este nevoie de o formula puternica si a lasat de-o parte vanitatea, trufia pentru a lupta impotriva stangii. Sau, mai corect spus, Traian Basescu incearca acest lucru, prin metode nu tocmai ortodoxe, sub pretextul ca binele uneori se face si cu forta.

Oricum ar fi, o regandire pragmatica si o reasezare a politicii romanesti erau necesare, iar reactia PSD-ului de a forma o alianta de stanga arata ca planul, din punct de vedere ideologic, este corect. Noua formatiune are la dispozitie un timp
scurt pentru a promova noul nume, pentru ca, vorba lui Frunzaverde, PD era un brand, iar a impune in constiinta oamenilor
o noua formatiune e greu.

In plus, noul slogan „Unirea face puterea”, propus parca de Cuza si unionistii lui, pute a populism de la o posta. Sau de la coniacul „Unirea” cu inconfundabilul Dorel. La care se adauga alta gaselnita la fel de penibila: „Sustinem o economie
fara baroni, monopolisti sau oligarhi”.

Monolitul PDL va fi asigurat de Vasile Blaga, pe loc de Cozmanca si care nu s-a sfiit sa afirme public: „Cum a fost, asa va fi, sa ne intelegem bine”. Succesul se va vedea insa la urne.