Radicalizare si escaladare

n Romania, presedintele Traian Basescu foloseste termenul "epurare etnica" referindu-se la actiunile administratiei locale in Harghita si Covasna care scoate romanii din toate posturile de conducere. La Bruxelles, intr-un document
oficial pe care europarlamentarii UDMR s-au angajat sa-l predea presedintelui Parlamentului European, se vorbeste despre "popularea controlata prin care se urmareste modificarea componentei etnice" facuta de romani impotriva maghiarilor. Mai mult, este acuzata "distrugerea intentionata a economiei
din zona secuiasca" si se cere autonomia tinutului secuiesc. De parca toate astea nu erau de ajuns, europarlamentarul Laszlo Tökes vorbeste despre "genocidul pasnic" de care se face vinovata Romania impotriva minoritatii maghiare.
Din punctul meu de vedere, asistam la o nepermisa si extrem de periculoasa radicalizare a pozitiilor si escaladare a procesului de pozitionare pe dimensiuni realmente conflictuale. Astea nu mai sunt afirmatiile unor ziaristi sau ale unor reprezentanti de ONG-uri. Este vorba despre luari de pozitii po­litice foarte clare si care incep sa foloseasca termenii recog­noscibili de Curtea Penala Inter­nationala de la Haga. Treziti-va urgent la realitate, doamnelor si domnilor politicieni din Romania! Nu mai e vorba de o batalie interna, nu mai e vorba in niciun caz despre certurile care se termina cu un compromis udat cu spritul de rigoare!
Acum se vorbeste si se arata Europei ca aceasta realitate ar exista inlauntrul sau, nu undeva pe-afara, in vreo tara africana inde­partata si obisnuita cu razboaie tribale nesfarsite. Unde? In Ro­mania, adica in tara pentru care se mentine umilitorul proces de monitorizare
. In Romania de unde provin facatorii de scandaluri care ridica acum in Italia un val de isterie fara precedent. In tara care, alaturi de Bulgaria, ridica in Germania intrebarea crestin-democratilor daca n-am fost admisi cumva prea devreme, cu 20 de ani prea repede, intre tarile civilizate ale continentului. Si ce facem acum? Exportam sem­nalele prevestitoare proprii conflic­tului inter-etnic din Iugoslavia inceputului anilor '90? Chiar am innebunit cu totii? Asta este intr-adevar realitatea dintr-o Romanie care se prezenta drept un model de rezolvare al problematicii mino­ritatilor natio­nale? Daca asa e, cineva a mintit deliberat Uniunea Europeana in procesul de aderare. Daca nu este asa, atunci de ce toata lumea tace, parca tetanizata de spaima?
Prin ce mecanism pervers am ajuns sa fim tara-exceptie de la tot si toate? Cum se poate explica aparitia unui asemenea document pe culoarele Parlamentului European fara ca, in paralel, sa existe si o pozitie exprimata de autoritatile statului roman? Apoi, sa nu uitam acest lucru, cei care prezinta petitia sunt membri PPE, cel mai puternic si mai influent grup politic din Parlamentul European. Europar­lamentarii nostri, din grupul PPE, dar si ceilalti colegi ai lor, chiar n-au nimic de spus? De ce tacerea asta de gheata si lipsa apetentei pentru a intra in dialog polemic? Mister. Ceata. Incompetenta. Indo­lenta. Nepasare. Daca-i ceri lui Laszlo Tökes o documentatie des­pre tinutul Secuiesc, vei primi
zeci de materiale. Cereti acelasi lucru grupurilor noastre politice din Parlamentul European. Zero.
Toate astea se platesc. S-au platit, se platesc si se vor plati de Romania. Se insala cumplit toti cei care socotesc ca, dupa ce s-au rostit aceste acuzatii si s-au folosit acesti termeni, situatia va ramane la fel de inerta si neclara ca pana acum. Laszlo Tökes are dreptate. Este vorba despre o radicalizare de pozitii. Dintr-o parte. Ai nostri isi radicalizeaza tacerea.
Cred ca tacerea asta este simbolul unui anumit tip bolnav si tamp de a face politica. A nestiin­tei profunde a sistemului de a-si prezenta argumentele si de a construi o politica de perspectiva intr-unul dintre domeniile cele mai sensibile ale jocurilor europene: minoritatile. Daca am facut intr-adevar ceea suntem acuzati ca a comis Romania, sa spunem ade­varul. Dar daca situatia este alta, unde sunt argumentele, datele, cifrele, situatiile statistice, marturiile din teren
? Chiar asteptam sa existe o alerta de gradul zero la nivel euro­-pean si apoi sa ne pomenim cu o monitorizare in teren, cu obser­vatori internationali?